galeria nemuritorilor

Deep Purple, o trupa britanica, una dintre primele si una dintre cele mai faimoase trupe de Hard-rock, este considerata a fi un pionier al stilului heavy metal. In ciuda acestei asocieri, trupa nu a fost niciodata o trupa pur heavy metal, desi multe formatii heavy metal de mai tarziu au declarat ca Deep Purple le-a fost o influenta majora. Acest grup si-a schimbat stilurile (de la progressive la inceputuri la soundul heavy si hardrock ce i-a consacrat), dar mai ales componenta de-a lungul anilor, insa a inclus mereu in randurile sale cantareti si instrumentisti virtuosi, recunoscuti in randul artistilor. Deep Purple a avut in componenta muzicieni ce proveneau din trupele Episode Six, The Flowerpot Men and their Garden, Roundabout.

Prima componenta a trupei Deep Purple era: Ritchie Blackmore - chitara, Jon Lord - clape, Rod Evans - voce, Nick Simper - bass, Ian Paice - tobe. Ei inregistreaza un succes destul de mare in SUA cu preluarea piesei “Hush” a lui Joe South, piesa inclusa pe albumul de debut, destul de apreciat, “Shades of Deep Purple, in 1968. In acelasi an, trupa a mai albumul “The Book Of Taliesyn”, un an mai tarziu fiind urmat de albumul intitulat “Deep Purple”. Pe aceste trei albume stilul abordat este predominant progressive. Dupa un turneu prelungit,componenta trupei sufera modicari, Ian Gillan inlocuindu-l pe Evans la voce, si Roger Glover luandu-i locul lui Simper la bass.Aceasta formula va inregistra albumul “Concerto for Group and Orchestra”, o lucrare in 3 parti scrisa de Lord si cantata impreuna cu Orchestra Filarmonica a Londrei, dirijata de Malcom Arnold; aceasta lucrare este cunoscuta ca prima colaborare de succes intre o trupa rock si o orchestra. Dupa acesta, insa, Deep Purple a socat lumea muzicii prin muzica cu nuante predominante de heavy si hard rock, devenind pionieri in materie de heavy metal; iar stilul heavy abordat rivaliza cu nou-nascuta Black Sabbath. In acea perioada, Deep Purple a devenit una dintre cele mai populare formatii hardrock din lume, lansand albume de mare succes ca “Deep Purple In Rock”(1970),”Fireball” (1971), “Machine Head” in 1972(pe care se regaseste si una dintre cele mai celebre piese Deep Purple, intitulata “Smoke on the Water), si albumul live “Made In Japan”(1972).

In aceeasi formula, Deep Purple si-a continuat activitatea lansand albumul “Who Do We Think We Are?” (1973), punct in care si Gillan si Glover parasesc trupa, fiind inlocuiti de solistul David Coverdale si de Glenn Hughes - bass si voce. Noua Deep Purple inregistreaza in 1974 albumul “Burn”, cotat ca fiind un succes. Hughes si Coverdale au constituit elementul de noutate in cadrul trupei, imprimand sunetului trupei, pana atunci heavy, o nota de R&B/Soul , noul sunet rezultat a fost si mai sesizabil in albumul din decembrie 1974 - Stormbringer. Blackmore este nemultumit de rezultat, iar dupa lansarea live- ului “Made in Europe” (contine inregistrari din turneul Stormbringer),membrul fondator paraseste Deep Purple in 1975. Dupa plecarea lui Blackmore, marele gol din Deep Purple este umplut de talentatul chitarist Tommy Bolin, care-si crease imaginea in trupe ca Zephyr, James Gang si Billy Cobham. Aparent noul membru era exact “recomandarea medicului”. Pt formatie, a urmat albumul “Come Taste the Band”, in 75, calitatea caruia se pare ca nu a multumit fanii inraiti ai trupei si nici nu a atras noi fani. Aceasta a demonstrat ca Bolin nu era pregatit sa-l inlocuiasca pe Blackmore, si chiar a avut parte de o atitudine ostila din partea publicului. Mai grav, el era dependent de heroina, fapt care a inrautatit si mai mult lucrurile, acesta murind de supradoza de heroina in 76, dupa turneul de promovare al albumului. Moartea acestuia a dus la despartirea grupului. In perioada urmatoare, fostii membri ai Deep Purple si-au continuat activitate cu succes intr-un numar de trupe ce a inclus nume ca Rainbow, Whitesnake si Gillan. Abia in aprilieie 1984, la aproape 8 ani de la incetarea activitatii, Deep Purple revine in forta. In cadrul emisiunii The Friday’s Rock de la postul de radio al BBC este anuntata renasterea trupei in componenta clasica de la inceputul anilor ‘70. Blackmore, Gillan, Glover, Lord si Paice sustineau deja concerte si inregistrau un nou album. “Perfect Strangers” este lansat in octombrie 1984, sub marca Polydor, in Europa, si Mercury, in America de Nord. Turneul care a urmat a debutat in Noua Zeelanda si s-a desfasurat pe continentele lumii, sfarsind in Europa in vara anului 1985. Succesul a fost urias.

In Marea Britanie, ei au cantat doar in cadrul unui festival, sustinuti de trupa The Scorpions, si, desi vremea a fost foarte rea, concertul s-a tinut in prezenta a peste 80.000 de spectatori. A urmat albumul si concertul pentru “The House of Blue Light”, in 1987, iar un an mai tarziu live-ul “Nobody’s Perfect” in 1988, format din inregistrarile concertelor recente din SUA. O noua versiune a piesei “Hush” este lansata in Marea Britanie, pentru a marca cei 20 de ani de existenta ai trupei. In 1989, Ian Gillan paraseste din nou formatia, in urma divergentelor cu Blackmore, si este inlocuit de fostul solist al trupei Rainbow - Joe Lynn Turner. Aceasta componenta a inregistrat doar un album - “Slaves and Masters (1990), urmat de turneul de promovare.

Dupa turneu, Turner este silit sa paraseasca formatia, dupa ce Jon Lord si Ian Paice au realizat ca aveau nevoie de Gillan in componenta. Blackmore s-a mai imbunat, iar componenta clasica a inregistrat albumul The Battle Rages On in 1993. In timpul turneului de promovare in 1994, tensiunea dintre Gillan si Blackmore creste din nou, rezultand plecarea lui Blackmore, aceasta fiind definitiva pana in azi. Este adus Joe Satriani pentru a finaliza turneul; este rugat sa se alature ca membru oficial al trupei, dar Satriani refuza. In urma auditiilor organizate, este ales Steve Morse de la trupa Dixie Dregs. Astfel revitalizata, formatia Deep Purple se bucura de succes in anii 90, lansand albumele Purpendicular in 1996 si Abandon in 1998. Iar restul perioadei este petrecut in cea mai mare parte in turnee. Trupa si-a continuat activitatea in aceasta formula pana in 2002, cand membrul fondator Jon Lord (care impreuna cu Ian Paice, a fost singurul membru care s-a aflat in toate componentele trupei), si-a anuntat plecarea din trupa pentru a realiza proiecte solo (in special lucrari de orchestra). Veteranul keybordist Don Airey (ex-Rainbow, ex-Whitesnake), care a ajutat trupa in 2001, cand Lord era accidentat, s-a alaturat celor din Deep Purple ca membru oficial. In 2003, Deep Purple au lansat primul album de studio dupa 5 ani, mult laudatul “Bananas”, fiind urmat imediat de un turneu de promovare. Fostul membru fondator, Ritchie Blackmore nu s-a lasat mai prejos, ocupandu-si timpul cu lansarea unui album sub numele Rainbow, intitulat Strangers in Us All (1998), iar mai tarziu formand impreuna cu logodnica sa Candice Night formatia Blackmore’s Night.

In ciuda schimbarilor frecvente de componenta, trupa Deep Purple ramane un nume prezent pe scena muzicala si in secolului 21.

……………………………………………………………………………………………………

Led Zeppelin

Led Zeppelin a fost o formaţie de muzică rock din Marea Britanie, care este considerată unul dintre cele mai cunoscute, respectate, novatoare şi inspirante grupuri muzicale ale secolului 20. De-a lungul timpului a abordat diverse stiluri pornind de la muzica rock, excelând în crearea de piese memorabile în toate aceste stiluri, blues rock, hard rock, heavy metal, folk rock, dar încorporând adesea în multe din cântecele lor porţiuni muzicale dintre cele mai diferite genuri ale muzicii universale.

Led Zeppelin a avut o componenţă unică de patru membri de-a lungul timpului. Cei patru muzicieni sunt: Jimmy Page (chitară, mandolină, Theremin), Robert Plant (voce, muzicuţă), John Bonham (tobe, percuţii, voce) şi John Paul Jones (chitară bas, orgă electronică, melotron, blockflöte, mandolină).

Începând cu 1968, anul formării lor, Led Zeppelin au fost inovatori muzicali în mod constant, dar în acelaşi timp, nu au pierdut niciodată nici pulsul publicului şi nici grupul imens de iubitori din toată lumea. Deşi sunt mai ales cunoscuţi pentru pionieratul lor în genurile hard rock şi heavy metal, cei patru muzicieni au introdus constant elemente de blues, rockabilly, reggae, soul, funk, muzică celtică, muzică indiană, muzică arabă, folk, pop şi chiar muzică din America Latină, respectiv muzică country în compoziţiile lor.

După mai bine de 25 de ani de la hotărârea de a încheia activitatea muzicală datorită morţii tragice a lui John Bonham din 1980, muzica formaţiei Led Zeppelin continuă să fie ascultată cu mare plăcere, să se vândă foarte bine şi să exercite o influenţă importantă asupra muzicii rock contemporane. Grupul a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume,^[1] incluzând 110 milioane de albume vândute ^[2] doar în Statele Unite ale Americii.

Numele grupului

Numele grupului este o combinaţie între participiul trecut al verbului lead (formele verbului sunt lead, lead, lead), care însemnă “a conduce” sau “a dirija ceva/pe cineva” (nu în sens orchestral, “to conduct”). Timpul tecut al verbului to lead se citeste insa led,cum este si cazul verbului to read (to read, read, read). Membrii formatiei doreau sa nu existe confuzii, astfel ca au adoptat cuvantul Led” in denumire, pentru a nu fi citit “Lead Zeppelin”. Jimmy Page a pus numele trupei fiind inspirat de vorbele lui Keith Moon, cum ca trupa ar fi un Lead Zeppelin, de aici denumirea de zeppelin (dirijor).

Istoric muzical şi artistic

La vremea când formaţia Yardbirds s-a desfiinţat (prin iulie 1968), Jimmy Page a rămas cu numele trupei, cu un contract de înregistrări, dar şi cu o serie de angajamente neîndeplinite. Astfel a apărut formaţia New Yardbirds, prin intermediul căreia chitaristul dorea să efectueze un turneu în Peninsula Scandinavă. Trupa a fost primită cu apatie si indiferenţă de publicul britanic, astfel membrii fiind nevoiţi să traverseze oceanul, unde, după editarea albumului de debut, dobândesc în scurt timp consacrarea, fiind recunoscuţi drept cei mai de seamă „succesori artistici” ai fostului grup Cream, în care a activat si Eric Clapton (chitară, vocal). Simultan, cei patru „zep” constituiau principalii rivali ai formaţiei Jeff Beck Group.

Pe acest prim album, considerat de specialişti „sofisticat dar plin de energie”, se regăseau două piese importante: Communication Breakdown şi Dazed and Confused. Al doilea LP a constituit, bineînţeles, o augmentare în plan componistic si interpretativ a debutului, incluzând si bine-cunoscuta Whole Lotta Love. Chiar dacă al treilea album (Led Zeppelin III) a avut la bază stilul hard rock, el a inclus piese de folk, cum ar fi Friends, Gallows Pole, Bron-Y-Aur Stomp, dar şi o superbă piesă de blues minor, Since I’ve Been Loving You.

După aproximativ un an, pe al patrulea album apărea viitorul hit internaţional Stairway to Heaven, una dintre cele mai reuşite înregistrări ale grupului. Următorul album, Houses of the Holy, editat în anul 1973, demonstrează dorinţa formaţiei, de acum cu o popularitate uriaşă în întreaga lume, de a explora cât mai multe si mai diverse stiluri, plecând de la rock-ul plin de vigoare la reggae, pseudo-soul, până la baladele folclorice. Având parte si de un impresar competent, Peter Grant, formaţia şi-a consolidat o reputaţie stabilă în rândul publicului iubitor de muzică rock.

Această reputaţie nu s-a datorat numai activităţii neîntrerupte şi a fidelităţii componenţilor faţă de grup, ci şi a simplului fapt că Led Zeppelin nu a apărut niciodată pe micul ecran (bineînţeles, în afară de muzicalul The Song Remains The Same), de asemenea neavând nici un disc single oficial. Trupa şi-a concentrat exclusiv eforturile în realizarea unor L.P.-uri şi în domeniul apariţiei pe scena concertelor publice. Astfel, formaţia tindea să editeze câte un album o data la 18 luni - un timp mai mult decât suficient pentru a cizela fiecare piesă cu grijă. Planificându-şi cu discernământ fiecare turneu, fiecare concert, formaţia Led Zeppelin îşi dozează astfel apariţiile - pe disc, sau pe scenă -, încât ele să constituie evenimente muzicale aşteptate cu interes crescând, de către o audienţă care creştea continuu numeric. Asemenea grupului Who, Led Zeppelin realizează combinaţia perfectă a grupul de trei instrumente cu al vocii solistice.

În anul 1974, formaţia si impresarul său întemeiază casa de discuri „Swan Song” sub auspiciile firmei „Atlantic Records”. Coloana sonoră a filmului The Song Remains The Same este constituită în principal din piesele albumului The Song Remains The Same editat în anul 1976. Albumul In Through The Out Door, a fost, din păcate, ultima realizare a grupului în componenţa iniţială, deoarece, în 1980 moare bateristul John Bonham. În memoria acestui uriaş şi virtuoz muzician, formaţia înregistrează albumul Coda, cu ajutorul bateristului Kenny Jones, de la Who.

În 1980, urmând morţii neaşteptate a lui Bonham, Led Zeppelin a încetat a exista, iar membrii principali ai trupei, Jimmy Page şi Robert Plant vor înceape cariere individuale.